PREFAŢĂ

       Autorul acestor evocări a trăit până în luna mai 1987, iar anul acesta la 10 noiembrie s-au împlinit 100 de ani de la naşterea sa. Înfăţişare cu totul aparte, care exprima vitalitate şi voinţă când parcurgea, ca presat de treburi, străzile din centrul oraşului unde locuia, înalt, svelt, cu un mers vioi, uşor şi destins, cu o faţă parcă sculptată -un nas acvilin şi o bărbie puternică. avântată pe o faţă prelungă-, atragea imediat privirile trecătorilor. Pentru cei care-l cunoşteau -şi era foarte cunoscut- fermeca prin purtările sale perfect citadine, prin jovialitate şi un fel foarte caracteristic personalităţii sale, de a vorbi pasionat şi afectat, dar cu bună cuviinţă. Fusese un avocat de renume -deloc provincial-, dar mai ales, un om care sorbea viaţa şi o retransmitea cu un farmec viril care îi întregea prezenţa.

            "Evocările" pe care le-a scris sunt doar o mică parte din acele evenimente pe care a avut a le întâmpina, dacă avem în vedere că viaţa sa cuprinde perioada interbelică, apoi războiul şi perioada care i-a urmat . . . . şi dacă mai avem în vedere că era ceea ce se numeşte "un om de lume". Scrise în deceniul nouă al secolului trecut, cât priveşte epoca de după instaurarea regimului comunist ar fi de presupus că autorul a evitat prudent descrierea atmosferei întunecate şi neprielnice unei existenţe libere şi mândre cu care fusese obişnuit, a acelor întâmplări care îl făcuseseră să sufere pentru umilinţele provocate (am cunoştinţa directă că toate acestea nu l-au ocolit). Poate că şi natura sa descătuşată şi solară i-a dictat să retrăiască prin scris mai ales ceea ce a putut să-l bucure şi ridice.

            Sunt întâmplări şi oameni în aceste evocări simple, care au ca fundal Braşovul trăit de autor la diferite vârste şi epoci, a căror cheie de înţelegere rezidă în aceea că viaţa unui om, în constituirea ei limitată şi permanentă poate fi largă şi primitoare dacă este trăită cu luciditate şi inteligenţă, în cinste şi cu modestie. Amintirile unor oameni remarcabili, care, desigur nu întâmplător şi nu fără rezultate, au lăsat urme în conştiinţa autorului; amintirile unor locuri anume din Braşov şi împrejurimi aşa cum erau ele în trecut şi cum fuseseră ele adaptate şi folosite, amăsurat, de oamenii de atunci; bucuriile simple ale excursiilor săptămânale de o viaţă din jurul Braşovului; nu în ultimul rând, frecventarea concertelor simfonice şi ascultarea unor muzicieni de prestigiu ; - iată, în rezumat, ce va găsi, mai ales, cititorul acestor pagini. Remarcabil aici este că profesiunea de avocat -şi, precum arătam mai înainte, autorul se impusese ca un avocat de prestigiu, absorbit de profesie, pe care o practica cu pasiune (o pasiune fermecătoare)- ocupă un loc foarte restrâns şi aproape marginal, ceea ce, în retrospectiva sa, pare a semnifica că "în compoziţie" celelalte determinante au avut greutate, nu succesele profesionale sau ceea ce numim viaţa juridică..

            Cartea de faţă se recomandă deci prin stratul ei evocator şi prin învăţătura pe care oricine o poate extrage asupra a cum se constituie o viaţă exemplară.

Braşov, noiembrie 2004  

                                                                                Silviu  Jecu

   NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

          De la început ne simţim obligaţi să clarificăm pe cititori despre cum s-a născut abia acum această carte, după aproape 20 de ani de la moartea autorului ei, Aurel A. Nistor, care a decedat la Braşov în 8 mai 1987, când depăşise 82 de ani. Aceasta deoarece răspunsul la o primă justificată întrebare: Dar cine a fost Aurel A. Nistor?, îl veţi afla singuri, citind cartea.

            Începând de la sfârşitul anului1979 şi până la începutul anului 1987, deci în ultimii şapte ani ai vieţii sale, Aurel Nistor a consemnat, în cinci caiete groase, gândurile sale, amintirile, evenimentele cotidiene. Primul caiet, cu titlul Însemnări - Evocări - Cronică familială, încheiat după un an, în noiembrie 1980, conţine 394 de pagini. Al doilea caiet, Amintiri, început în decembrie 1980, care reia copilăria, şcoala primară, liceul, Academia Comercială; s-a oprit  în februarie 1982, la pagina 132. Al treilea caiet cu Însemnări -Evocări, scris din mai 1981 până în aprilie 1983, cuprinde 389 de pagini şi constituie baza părţii I a acestui volum. Al patrulea caiet de 594 pagini, întitulat tot Însemnări - Evocări, început în mai 1983 şi terminat în decembrie 1984, conţine mai ales descrieri ale excursiilor făcute în munţi şi constitue baza părţii a II-a a cărţii. Al cincilea şi ultimul are 307 pagini, conţine mai ales Gânduri, dar şi Evenimente contemporane, a fost început în decembrie 1984 şi întrerupt la sfârşitul lui februarie 1987; constituie sursa capitolului Timpul involuţiei.

            Primele două caiete sunt acum în posesia unor nepoţi ai săi şi nu am intervenit pentru a le obţine, considerând că informaţiile care nu se repetă în următoarele manuscrise, sunt de interes personal. Celelalte trei caiete le-a lăsat soţiei sale, Manţi, mama lui Ioan Zorilă, din conţinutul lor selectând cărămizile, pe care apoi le-am aranjat, cioplit şi uneori completat, pentru alcătuirea cărţii pe structura stabilită în Cuprins, construcţie care ne aparţine în totalitate.

            Am ales evenimentele care se referă la oraşul nostru, acordând prioritate celor legate de inima lui, liceul "Andrei Şaguna", apoi celor limitrofe, fără a depăşi teritoriul regiunii administrative Braşov (Stalin) de la mijlocul secolului XX, care a inclus vechile judeţe Braşov, Făgăraş, Sibiu, Trei Scaune, Târnava Mare şi o parte din Târnava Mică, adică partea sud-estică a Transilvaniei, acesta fiind spaţiul în care Aurel A. Nistor s-a născut, a învăţat, a muncit, a iubit şi a creat, pe scurt, în care a trăit cea mai mare parte a vieţii sale.

            Pe parcursul redactării cărţii, considerând că pentru rezistenţa construcţiei, dar şi a funcţionalităţii şi a utilităţii ei, sunt necesare completări cu cărămizi suplimentare, le-am introdus diferenţiindu-le faţă de textul de bază -atunci când era evident că ele nu puteau aparţine lui Aurel Nistor- prin utilizarea unui alt caracter de literă. Unul din noi (D.D.) s-a ocupat mai ales de redactarea părţii I Oameni, celălalt (I.Z.), de partea a II-a Munţi, dar a existat şi o interferenţă în această împărţire iniţială a muncii, pe care o apreciem ca benefică în armonizarea conţinutului volumului de faţă.

            Dar să ne prezentăm. Suntem braşoveni, nu chiar de la naştere, dar din fragedă copilărie, fiind elevi şi absolvenţi ai liceului "Andrei Şaguna", apoi ai Politehnicii din Braşov; deci ingineri; Ioan Zorilă a lucrat la Hidromecanica, Dan Dragolea la Autocamioane. Acum suntem pensionari, ajunşi aproape la vârsta la care nenea Aurică îşi începea scrierile sale memorialistice.