Câteva vorbe încă despre verişorul meu Dönci: era un om deosebit de cultivat, vorbea numeroase limbi, unele exotice şi mulţi ani a activat drept consilier al unor guverne din Africa. Nu l-am prea plăcut, pentru că ne ironiza şi-şi bătea joc de noi. Cu toate acestea nu era un om rău. În anii 90, când l-am vizitat în Israel m-a primit foarte prietenos, iar la plecare avea lacrimi în ochi. Nu mai e în viaţă. Când i-am povestit că în Bad Homburg se află primul cazino din Europa m-a atenţionat să nu cad pradă jocurilor de noroc, căci tatăl său a pierdut o avere la masa de joc. Nu m-am expus acestui pericol pentru că nu am călcat niciodată în acel cazinou.

          Mătuşa Jenny (născută Kohn) şi soţul ei, unchiul Emil, au trăit în Timişoara şi aveau doi copii mari ?Bandi şi Feri. Eram mai legaţi, din diferite motive, de această ramură a familiei decât de familia Roth. În primul rând, mătuşa Jenny era cea mai simpatică dintre surorile tatălui, şi mama era foarte bună prietenă cu ea. Chiar şi din punct de vedere comercial aveam interese comune cu familia Mann. Dar voi vorbi mai târziu despre asta. Unchiul Emil (îi spuneam Emil bácsi) era o figură. Mi-l amintesc stând în grădină sub un nuc şi purtând o ?discuţie? prin fluierături cu păsările. Avea ureche muzicală şi fluiera minunat. Tanti Jenny era stăpâna casei şi ce spunea soţia sa era sfânt pentru el. Dacă mătuşa Jenny ar fi spus că Bega (râul Timişorii), începând de azi, va curge în direcţia opusă, el ar fi crezut.

          Firma ?Adolf Kohn şi Fiul?  avea şi în Iosefin (un cartier al Timişoarei) o filială condusă de unchiul Emil ? o altă legătură cu familia Mann.

Mătuşa Jenny era o bucătăreasă  şi o cofetăreasă extraordinară. Reţetele din cartea de bucate a lui Bandi provin, în cea mai mare parte, de la mama sa. Această artă a mătuşii era cunoscută, iar prăjiturile ei erau apreciate.  De aici şi versul lui Feri şi Bandi din limba maghiară: ?és amikor megszólalt a tésztajelzö gépe, megjelent a Reiter család igen számos népe!? (când suna maşinăria, care semnala servirea prăjiturii, îşi făcea apariţia şi numeroasa familie Reiter)

          În timpurile în care a trăit tanti Jenny nu  cunoşteam cuvântul ?hobby?. Ea însă avea un hobby: iubea, mai presus de orice, obiectele antice. Cumpăra mobilă veche, lucruri din sticlă, o jucărie ce reprezenta o păpuşă ce cânta diferite melodii la pian şi multe altele. Am văzut aceste obiecte în locuinţa lui Feri din Bucureşti, chiar şi Erich a mai moştenit câteva. Câteva versuri au apărut şi pentru acest hobby: ? éhezünk, éhezünk, de antikot vesszünk? (flămânzim, flămânzim, dar cumpărăm antichităţi). Cred că azi nu s-ar mai scrie astfel de versuri ironice. Pe atunci viaţa era mai uşoară, grijile zilei  nu ne preocupau aşa de mult, ca în zilele de azi. Încă din timpul vieţii lui tanti Jenny s-au căsătorit Feri şi Bözsi. Mama a dăruit noii perechi o maşină de făcut cafea cu versurile aferente:

Schwarze werden oft verachtet,                         Negrii deseori sunt persecutaţi,

Doch ein ?Schwarzer? wird es nie!                    Dar un ?svarţ? niciodată.

Trinke ihn in Freundeskreise,                             Bea-l cu  prietenii !

Er verschafft Dir Sympathie.                              Te vor simpatiza.

Trinke ihn mal auch allein                                   Să-l bei şi singur,

Doch vor allem, wünsche ich Dir                       Dar înainte de toate îţi doresc

Trinke ihn, in Glück, zu zwein!               Să-l bei în doi, în fericire.

                        Bandi a avut ghinion în viaţă. A fost jurnalist şi spicher la radio, dar a avut şi alte profesii. În ciuda inteligenţei sale şi a neîntrecutelor cunoştinţe de limba maghiară nu a reuşit să ajungă departe. Pentru Suzi a fost cea mai dragă rudă. Simpatia era reciprocă.

Fratele său Feri a fost un copil problemă pentru mătuşa Jenny. A învăţat meseria de comerciant de lacuri şi vopsele în Germania şi a venit ca angajat la firma tatei (o altă legătură cu familia Mann). Mai târziu, după moartea tatei din 1933, a devenit coproprietar. Despre acest lucru voi mai scrie. Feri şi Bandi erau total deosebiţi, atât la înfăţişare cât şi la caracter. O anecdotă după o întâmplare reală spune că odată, când Bandi stătea cu un prieten într-o cafenea, a venit vorba despre faptul că trebuia să sosească în curând Feri. Prietenul a întrebat dacă Feri îi seamănă. Răspunsul lui Bandi: ?dacă va veni cineva care nu-mi semănă deloc atunci acela e fratele meu!? Feri a sosit şi prietenul lui Bandi  a zis: ?uite un om care nu-ţi seamănă deloc!? Era Feri.

Bandi  şi-a încercat norocul şi în America de Sud. Dar nu l-a găsit. În legătură cu întoarcerea lui îmi amintesc de o convorbire cu fratele meu Ernö. El a întrebat: ?cine-i nenea Bandi ăsta?? Răspunsul meu: ?acela care nu de mult ne prindea fluturi în parc.? Acest nu de mult era cu doi ani în urmă. În mintea copiilor timpul se măsoară altfel. Bandi a murit înainte de vreme. El vroia neapărat să-şi extirpe apendicele. Însă doctorii, care nu au văzut simptomele specifice, au refuzat intervenţia.

 Bandi nu a acceptat să fie respins, a mers neobservat în spital, s-a culcat într-un pat liber şi când a afirmat că-l doare apendicele, medicii care erau de gardă l-au operat. I l-au extirpat, dar s-a făcut o greşeală catastrofală pentru că au fost atinşi sau tăiaţi nervii care reglau funcţionarea tranzitului intestinal. I-a fost afectat scaunul, nu a mai funcţionat şi a murit din această cauză.

Bandi a fost căsătorit de trei ori. Prima căsătorie a fost cea mai bună. Manci, soţia lui s-a îmbolnăvit de TBC şi a murit. Din această căsătorie a rezultat un fiu ? Erich.

Erich şi-a iubit mama mai presus de toate. Ea era de la ţară şi Erich, fiind copil,  a petrecut acolo mulţi ani, la bunicii materni. Mai târziu a locuit la tanti Jenny care l-a crescut cu multă dragoste. La Timişoara, când a văzut râul Bega a exclamat: ?cine a vărsat toată apa asta?? Mic fiind, a venit de la şcoală şi a anunţat-o pe bunica lui că a fost lăudat de învăţătoare. Ea l-a întrebat: ?Ce-a spus învăţătoarea?? M-a întrebat: ?Eşti bolnav, Erich, sau ce ai de eşti azi aşa de cuminte?? O altă vorbă ce-a rămas de la el: ?ha már szegény ember leszek, legaláb legyen sok pénzem!? (dacă tot voi deveni om sărac, măcar să am mulţi bani!). Erich a avut o tinereţe dificilă. A fugit din armată, iar când a fost prins a trebuit să facă muncă obligatorie  în condiţii groaznice în Valea Jiului. A descris această perioadă  în cartea sa amintită la început.

După război Erich a fost recunoscut ca scriitor şi poet ungur şi au început timpuri mai bune pentru el. Avea venituri frumoase, a fost ales în conducerea Uniunii Scriitorilor, şi-a cumpărat o maşină rusească, marca ?Volga?, lucru pe care puţini oameni şi-l permiteau.

Olly, soţia lui, ceva mai în vârstă decât el, l-a îngrijit şi i-a fost un adevărat sprijin. A mers cu grija atât de departe încât într-o noapte, când el a rămas să doarmă la o prietenă, s-a dus dimineaţa  să-i ducă un pulover pentru că vremea  se răcise brusc şi nu voia ca el să se îmbolnăvească... Dorinţa de a avea un fiu a adus  la naşterea a patru fete, una dintre ele murind. Agi, cea mai mare a fost şi cea mai iubită dintre ele. A avut cu ea o relaţie de mare încredere, încât discuta cu ea tot ce-l preocupa, chiar şi problemele literare. A făcut cu maşina o călătorie până la Oslo şi a luat-o cu el şi pe Agi. Când a dorit să închirieze o cameră la hotel, portarul l-a refuzat pentru că nu a vrut să-l lase cu un copil. Doar când a dovedit cu paşaportul său că e fiica lui le-a permis să intre. Dintre celelalte două fiice mai mici - Évi şi Ildiko - doar Évi s-a căsătorit şi a plecat cu soţul ei în Israel. Agi şi Ildiko au rămas nemăritate.

Erich era un om de viaţă. Îi plăcea şi să bea până când s-a îmbolnăvit de rinichi. Trebuia să meargă regulat să facă dialize, lucru pe care nu a putut să-l suporte multă vreme. S-a culcat în cada de baie, şi-a îndepărtat pansamentul şi s-a lăsat să sângereze până a murit. O altă sinucidere în familie.