M‑am născut la Viena în 30 septembrie 1910. Desigur, voi fi întrebat cum de m‑am născut la Viena. Se ştie că fosta monarhie austro‑ungară, care a deţinut teritorii foarte îndepărtate, nu includea numai Bucovina şi Ardealul, ci mergea până la Marea Adriatică, inclusiv Trieste. În sfârşit, părinţii, oameni tineri ? cred că tatăl meu avea 25 de ani, mama, Dumnezeu s‑o ierte, era cu vreo doi ani mai tânără, 23 de ani ? au ajuns la Viena cu gândul că vom emigra în America ; nu atât tatăl meu, cât mai mult un unchi de‑al meu a fost dominat de un fel de spirit de aventură şi dorea să încerce, să vadă cum este în America. Şi am plecat împreună. Familia mea, însă, a rămas la Viena. Unchiul meu s‑a dus în America, ca după un an de zile să fie mânat înapoi din cauza nostalgiei. N‑a rezistat în America mai mult de un an. Între timp, la Viena, m‑am născut eu. [...] Tata a încercat să înjghebeze o prăvălioară, ceva, dar spre ghinionul nostru prăvălioara pe care am avut‑o a fost mistuită de foc. Între timp revine şi unchiul meu din America şi spune că n‑a rezistat acolo şi n‑are rost plecarea, să ne întoarcem în Ungaria. Şi atunci am revenit la Brad, unde în 1914 s‑a născut fratele mai mic ? despre care nu ştiu dacă am mai povestit vreodată ? a fost ridicat de Securitate într‑un proces ; asta e o problemă aparte, asta se întâmpla mult mai târziu. Am venit la Brad. Acolo, odată, s‑a revărsat Crişul şi noi în curte ne‑am dat cu troaca, aşa de mare a fost apa atunci, era în preajma izbucnirii primului război mondial. Dacă aţi fi văzut oamenii cum se îmbătau de bucurie, nu pot să uit acest lucru. Au ieşit din cârciumi strigând ?Trăiască războiul !?. Aşa au pornit la război, dar în timp foarte scurt s‑au vindecat de acest ?Trăiască războiul !?, deoarece chiar după ce au pătruns armatele austro‑ungare aici la noi, în Banat, în Iugoslavia, deja au început să fie aduşi primii grav răniţi şi morţi. Şi nu s‑ar fi gândit nimeni că acest război va dura patru ani. În 1914 aveam 4 ani. La Brad tatăl meu conducea depozitul de maşini de cusut. Dar acolo n‑am stat decât până în 1916 ; ne‑am mutat la Lipova. Acolo am început să frecventez şcoala primară, iarăşi aproximativ un an‑doi, şi de acolo ne‑am mutat la Timişoara. Este caracteristic faptul că deja nu se mai ştia în ce limbă să se predea la şcoala primară. Au început cu limba maghiară, după aceea, nu ştiu în ce împrejurări, s‑a introdus limba germană. Habar n‑am avut, n‑am ştiut să vorbim, dar totuşi a trebuit, de bine, de rău. Şi pe urmă, după 1918, după ce monarhia austro‑ungară s‑a prăbuşit, imediat a trebuit să frecventăm şcoala românească, la stat. |
